Viata

N-am sa incetez niciodata sa ma mir de minunea lumii, de miracolul vietii.
Unul din membrii importanti ai familiei mele, Ursu, are o iubita. Initial, culoarea ei a fost alba, dar fiind obisnuita-crescuta-traita numai pe strada, acum este de un gri incert, latoasa, cu smocuri de blana care-i atarna in unele locuri, cu pete si cu ghetute de noroi intarit.
Oricum, Ursu o iubeste. I-am vazut zilele trecute cum stateau impreuna intr-un cotet care se doreste a fi al lui Ursu, dar in care nu prea incape; ei bine, erau amandoi ingramaditi acolo, cu figurile fericite abia zarite prin intrarea cotetului, mai mult o combinatie de blanite alb-cenusiu cu gri - albastrui.
I-am dat numele de Violeta, chiar daca nu are nimic in comun, nici cu floarea, si nici cu culoarea.
Chiar vorbeam cu fetele zilele trecute, ca s-ar putea sa ne si inmultim, data fiind afectiunea dintre cei doi.
Ei bine, cu putina treaba in garajul supraincarcat, am descoperit minunea: Violeta si Ursu aveau deja pui. Din pacate, unul singur a supravietuit, restul s-au dus.
Dar exista unul care e inca in viata, sanatos si voinic, ca si ghioceii pe care i-am cumparat azi, pe care i-am uitat in masina, dar indata ce mi-am amintit i-am adus in casa... si si-au revenit, zambareti, intr-un mic vas cu apa de pe birou.
Si puiul, si ghioceii, imi amintesc acelasi lucru: exista intotdeauna ceva care da speranta, care te fac sa zambesti si te induioseaza, in cele mai diferite moduri cu putinta.