Cu multumiri

Aceasta e o scrisoare de multumiri, o scrisoare publica pentru cineva care crede in mine: Citesc de nu-stiu-cate-ori pe zi tot felul de texte intelepte pe facebook, foarte frumoase, unele motivationale, altele niste prostii notorii... dar printre ele am gasit de cateva ori un text care suna cam asa: orice om care apare in viata ta, e acolo cu un scop, chiar daca e doar un trecator (adica nu ramane in viata ta prea mult). Ei bine, desigur, analizez prea mult, si m-am intrebat, de fiecare data, ce rol are cutare, sau cutare in viata mea. Sunt cativa, putini dar dragi, care cred in mine, chiar daca eu nu vad motive, care ma incurajeaza si ma urmaresc in mica mea evolutie. Aici vreau sa multumesc, ma inclin si trimit o bezea virtuala, cui ma citeste, ma critica si ma lauda, dar mai ales, ma incurajeaza sa continui. Sper sa ma ridic la inaltimea asteptarilor. Multam!

Despre ploaie, nopti si dor de munte

Ploua. Incet, egal, morocanos. Si imi aduce aminte de o noapte de primavara, la munte, in care ploua la fel. Casuta de la Predeal era din lemn, la marginea padurii, si peste zi fusese destul de cald. M-am ridicat din pat, un cuib cu doi pui dragi, si am privit pe fereastra. Aburi ca de ceata se ridicau din pamant, iarba proaspata stralucea in lumina lunii; cu toate ca auzeam ploaia, totul parea incremenit ca intr-o felicitare tridimensionala. In casa se simtea mirosul de lemn umed, impreuna cu cel al prajiturii de seara, era cald si intuneric, doar luna avea cateva raze sprijinite de fereastra. Se auzea ploaia, si in acelasi timp doua respiratii linistite, de copii fara griji; senzatia era de o infinita pace, ca si cum o mana nevazuta tinea pavaza deasupra noastra. Am iesit incet pe terasa, infofolita, si am privit natura, in toata splendoarea ei umeda, incetosata, in nuante de gri, argintiu si verde inchis. Se vedeau brazii pe versantul de vizavi, iar catre varf, aceeasi ceata albicioasa, cu stele care reflectau in acele brazilor - se ridica din ploaia care continua sa cada morocanos, persistent, curat. Afara mirosul era diferit, te izbea aroma brazilor, a ierbii, a urmelor lasate de o turma de oi. Iubesc muntele, mi-am amintit astazi cat de mult il iubesc, cat e mult mi-a lipsit in anii trecuti, cat de mult a insemnat pentru mine... Si, ca si de un om, un prieten uitat pe care il redescoperi, amintirea muntelui in toata maretia lui ma copleseste, ma ia pe sus parca din somn... nu o data mi s-a intamplat sa ma trezeasca din somn gandul cuiva, acum e aceeasi senzatie, parca ma chema, imi trimite mesaje pe cai ascunse, ma invadeaza cu amintiri, senzatii, mirosuri si sunete. Asa ca promit, ca unui iubit uitat, sa ma intorc la tine, dragul meu munte.

Despre visul care se repeta obsesiv

Scriu astazi despre un vis. Un vis care se repeta obsesiv, despre care imi vine sa spun..."can`t get you out of my mind"... Sunt la sfarsitul unui drum de viata, mai exact dupa o schimbare, si stiu ca trebuie sa gasesc un alt loc in care sa locuiesc. Si, brusc, de fiecare data, imi amintesc de o casa pe care o am. O casa pe care o redescopar, uneori este mobilata, alteori este goala - si atunci imi fac planuri s-o mobilez -, in alte dati stiu de aceasta casa, dar "redescopar" alte incaperi... De fiecare data simt un val de bine, cand imi "amintesc" de casa, imi da un sentiment de siguranta si confort, si nu e intotdeauna vorba de o casa in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba de un camin. Este un vis care se repeta cu regularitate, ca un tic-tac al ceasului fiecarei vieti. Este ceea ce imi aminteste de ce am de facut, inconstient, de mine, de o viata si de decizii. "can`t get you out of my mind"... Nu cred in explicatiile viselor, dar cred in ce mi-a fost spus, cu cateva zile in urma:..."e ceva la care ma gandesc... exista in mintea mea..." :) oricum, imi plac casele noi!

Ce ne defineste?

O meserie, un titlu, copiii pe care-i crestem, sau casa, averea, numele? Ne definesc cuvintele pe care le rostim, sau pe care, altii, le scriu? Sau gesturile, atitudinea, faptele... De cate ori cunosc o persoana noua ma intreb ce-am sa retin - numele - categoric nu, (stiu, sunt de groaza, nu prea retin numele persoanelor, mai degraba fetele!). Am sa retin figura - asta numai daca chiar ma intereseaza in vreun fel persoana respectiva -, poate tinuta, sau imbracamintea... Au fost persoane la care am retinut numai mana pe care mi-au intins-o, sau pantofii, sau chiar persoane la care n-am retinut ceva clar din infatisare, doar vocea, mirosul sau atitudinea. Uneori ochii ne iau privirile, sau statura, imaginea de ansamblu, sau doar o particularitate. Nici nu ma gandesc neaparat la oamenii cunoscuti. Uneori e ceva care ma indeamna sa definesc omul doar dintr-o privire. Alteori, ma intersectez cu oameni pe care nu stiu cum sa-i.... "definesc". Si continui sa ma intreb, ce ne defineste? Mi-ar placea sa primesc raspunsuri de la voi, cei care ma cititi:)...

Muscata din fereastra

"Pelargonium (Muscata), planta cu flori multe, viu colorate si frunze frumoase, rotunjite si usor parfumate, se simte bine in plina lumina si plin soare, intr-un loc aerisit, dar fara curenti de aer." Muscata este o floare careia ii sta cel mai bine in ghiveci, de preferinta unul frumos colorat, cu posibilitatea de a nu retine apa. Cel mai mult ii place la soare, in lumina si la caldura potrivita. De cele mai multe ori trebuie protejata de sunete puternice sau agresiuni care ar putea sa-i strice atmosfera placuta in care se simte cel mai bine. Este frumoasa, decorativa, dar si foarte sensibila. Nu trebuie sa primeasca energii negative, sa nu se tipe in preajma ei, sa nu fie curent, dar nici prea cald. Este fidela, serioasa si senzuala, frumos mirositoare si incantator de colorata ... Este o floare de ghiveci care pare perfecta pentru orice mediu, rezistenta si puternica. In realitate, este foarte sensibila, are nevoie de caldura, de orice fel, de vorbe bune, liniste si stabilitate. Numai asa poate raspandi arome minunate in jur, si incanta privirile... este felul ei de a darui inspiratie.

o seara de iarna

Este o seara superba, ninge linistit si cald, cu fulgi mari; privesc pe fereastra si e totul acoperit de zapada, iar cei doi brazi strajuiesc mari, incotosmanati in omat. In casa miroase a mere cu scortisoara, beau vin fiert si ma las in voia viselor, cu ochii larg deschisi. Si ma gandesc la tot ce e in aparenta rece, dar cu miezul fierbinte, la iarna pe care o am inainte, ca la un test de trecut pentru a ajunge la primavara, la campuri cu maci, la pasiuni trecute, la iernile vietii fiecaruia. Si invat sa astept o alta iarna.

istoria unei familii

Ma uit in jur si ma intreb ce face, ce construieste, istoria unei familii. De unde vine vorba "e din familie... mostenire..." Obiceiurile noi, la care se adauga cele vechi, numele, scoala, hobby-urile... Prima impresie intr-o casa in care intri pentru prima data este definitorie, iti spune foarte multe despre oamenii care locuiesc acolo. Apoi atitudinea, cuvintele, alcatuite in fraze, gesturile, cartile (chiar si prin absenta lor spun foarte mult), mirosul... obisnuinta mancarurilor. Sunt amintirile din copilaria fiecaruia, povestile despre rude, asa cum bine e cunoscut ca fiecare are propriul roman; sunt impresii, acte, mosteniri si certuri, casatoriile, inmormantarile, nuntile si nasterile, numele date si cele capatate, porecle, descrieri, interpretari. Dar deasupra acestora sta de fapt acelasi spirit, de clan sau de turma, sentimentul de apartenenta si posesie al fiecaruia ce se simte parte dintr-o anumita familie.