Zilele trecute a fost uragan pe coata de Est.
N-a ajuns pana in NY in toata splendoarea lui, doar asa, s-a simtit ca si curentul de la faldurile unei mantii de vijelie, ca sa nu uitam ca suntem de fapt – supusi capriciilor timpului.
Intai s-a acoperit cerul de nori… din ce in ce mai grosi …
Apoi a inceput vantul… atat de puternic, incat aveai impresia ca nu mai e mult si tota lumea va incepe sa zboare prin aer… ca o multime de Mary Poppins…
Doua nopti am ascultat cum scartie si incearca sa smulga ce mai era prin pomi…
Dupa care a venit ploaia… puternica, rece, insistenta in caderea ei ca o cearta care se tot repeta……
Cladirile s-au invaluit intr-o ceata alba, laptoasa, iar ploaia cadea in continuare…
Pana cand a reusit sa curete praful… Cheful tuturora…
Pomii sunt dezbracati acum, in nerusinarea lor din fiecare toamna, frunzele alearga zapacite dintr-o parte intr-alta… ca si cum habar n-au unde sa se opreasca…
In toata nebunia asta de noiembrie doar cateva rate canadiene plutesc impasibile… aproape nemiscate… pe valurile razlete ale unui Hudson care s-a trezit din lenea lui zilnica …si s-a gandit, probabil, ca e timpul sa mai ude si el pietrele de pe maluri…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu