Gestul

Primul gest, prima atingere de care avem parte este cel al medicului - care ne bate usor pe spate pentru primul strigat - primul salut.
La orice imbratisare - de drag, de consolare, de prietenie,de imbarbatare...- avem parte de atingerea spatelui, intr-o combinatie de mangaiere si bataie, expresia fara cuvinte a celei cu cuvintele "...mergi mai departe, totul e foarte bine, sau totul va fi foarte bine..." .
Pe strada, zilele trecute, am avut un moment de panica, moment care mi-a blocat toate reactiile, fata in fata cu un potential pericol - care sigur era doar in mintea mea - s-a intamplat sa am parte de acelasi gest prietenesc, ocrotitor, salvator pana la urma, care m-a trezit si m-a scos din acel moment.
In biserica, la slujba, este un moment in care preotul vine printre enoriasi si ii binecuvanteaza, acelasi gest reapare, este cel de atingere a apatelui preotului cu palma deschisa, probabil inconstient din dorinta de transfer a calitatilor si harului, gest care da sentimentul de apropiere de cele sfinte.
Am avut ceva de spus cuiva drag si nu-mi gaseam cuvintele - uneori vin foarte greu - gestul acesta a fost salvator, doar i-am atins spatele cu palma, n-am zabovit mult, dar am reusit sa exprim ce nu-mi iesea in cuvinte.
Mangaierea fetei dragi, dojana in forma ei fizica, dorinta de a arata lumii ca cineva iti apartine, imbratisarea cu tot ceea ce poate insemna ea - mai mult sau mai putin - chiar si momentele in care impingem la propriu pe cineva in fata, toate sunt facute cu acelasi gest, palma larg deschisa pe spatele celuilalt.
Uneori, chiar si virtuale, imbratisarile fac foarte bine... le recomand cu caldura, cu palma larg deschisa spre toti....