O istorioara de mult pierduta

A fost odata ca-n povesti, ca de n-ar fi fost, nu v-as mai fi povestit.... anii 1900 - 1920. O tanara domnisoara frumoasa, inocenta, inteligenta si la moda cunoaste intamplator un print, cu vreo 12-15 ani mai mare, incantator, fin, un connosseur. Aceasta intalnire le da vietile peste cap, se indragostesc la prima vedere, traiesc o pasiune superba. El, un barbat frumos. Elegant, cu o tinuta admirabila ce amintea anii de militarie, inalt, blond, cu ochi albastri, era genul de barbat care atragea toate privirile. Intai, pentru ca era mai inalt cu un cap decat toata lumea din jur; apoi, tinuta, de aristocrat prin nastere, privirea inteligenta şi, foarte important, sarmul care se simtea. Era imposibil sa nu-l placi, şi stia sa foloseasca acest lucru in avantajul sau. La ea, totul era la superlativ. A fost intotdeauna o femeie frumoasa, decorativa, inteligenta şi culta, dar frumusetea din adolescenta nu mai poate fi niciodata egalata mai tarziu. Era indragostita de mov, purta rochii vaporoase, palarii cu boruri largi, voaluri, florile, mov desigur, nu-i lipseau niciodata. Avea cele mai frumoase toalete, vorbea numai in franceza, şi era intotdeauna inconjurata de un alai de prieteni. Preocupata de tot ce insemna educatia unei tinere in acea vreme, avea o adevarata pasiune pentru pian, picta pentru ca era de “bon ton”, citea poezii, niciodata romane – erau prea lungi şi plictisitoare – dansa, şi, evident, stia sa faca conversatie. Fiind de departe preferata tatalui sau, nu era seara sa nu straluceasca in societate, la seratele care aveau loc, de cele mai multe ori, la resedinta parintilor. Pentru ea, dar mai ales pentru parintii ei, cea mai mare mandrie era s-o asculte cantand la pian, sau s-o urmareasca dansand. Tineri sau mai maturi, pretendentii roiau in jurul ei, dar niciunul nu reusea s-o impresioneze; ba chiar, intr-un fel, simtea ca nici cuvintele de admiratie, nici florile, bomboanele sau volumele cu poezii pe care le primea cadou, şi nici chiar privirile fierbinti de adorare, nu reusesc sa o miste, nu ajung, cum spunea ea, “la casa inimii”. Acolo a ajuns doar unul, El, si pentru totdeauna. Au urmat o casatorie morganatica, 8 ani de iubire impreuna, si apoi o viata separata, cu aceeasi iubire in suflet, dar si cu regrete, cu dor si cu foarte multe amintiri. Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa...